Protocoalele 7 – 12

0
519

Al VII-lea protocol secret francmasonic
Pentru ce trebuie de fapt să fie sporite mereu armamentele. Fermentaţii, discordii, duşmănii care există în lumea întreagă. Constrângerea unei eventuale opoziţii a „creştinilor” prin războiul general. Presa ca mijloc important de influenţă în masă şi modul în care este influenţată opinia publică. Tunurile americane, japoneze şi chineze.
Înmulţirea înarmărilor şi a personalului poliţienesc este o întregire necesară a planului ce l-am expus. În toate Statele trebuie ca, în afară de noi, să nu se găsească decât masele de proletari, câţiva milionari devotaţi nouă, poliţişti şi soldaţi.
În întreaga Europă, ca şi pe celelalte continente, trebuie să întreţinem agitaţia, suspiciunea, neînţelegerea şi ura. Câştigul atunci ne este îndoit. Pe de o parte, prin aceasta ţinem în frâu toate ţările, care vor şti că noi putem, după bunul nostru plac, să provocăm dezordinea sau să stabilim ordinea: toate aceste ţări se vor obişnui astfel, la un moment dat, să ne considere ca o sarcină trebuincioasă. Pe de altă parte, uneltirile noastre ascunse vor încurca toate corzile care vor fi întinse în cabinetele de Stat, şi toate acestea se vor realiza de către noi cu ajutorul politicii, al contractelor economice şi al datoriilor financiare. Pentru a ne atinge în întregime scopul, va trebui să dăm dovadă de o mare viclenie în cursul tratativelor şi a negocierilor; dar în ceea ce se cheamă „limba (atitudinea) oficială” noi vom urmări o tactică opusă şi vom părea a fi cinstiţi şi concilianţi. În acest fel, popoarele şi guvernele creştinilor, pe care le-am obişnuit să nu privească decât acea faţă a lucrurilor pe care le-o arătăm noi, ne vor lua încă o dată drept binefăcătorii şi mântuitorii neamului omenesc. La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ţării care ar îndrăzni să ne stea în cale; iar dacă şi aceşti vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră va trebui să-i înfrângem repede pe toţi într-un război universal (mondial) al lumii întregi.
Cea mai sigură cale a noastră spre succes în politică este secretul, tăinuirea iniţiativelor: cuvântul diplomatului francmason nu trebuie să se împotrivească deloc cu faptele sale.
Va trebui chiar să silim guvernele creştine să lucreze după planul nostru amplu alcătuit şi care în curând va fi aproape de ţel. La aceasta ne va ajuta opinia publică, această opinie publică pe care „marea putere”, presa, a pus-o deja pe ascuns în mâinile noastre. Într-un cuvânt, pentru a rezuma sistemul nostru de constrângere eficientă a guvernelor creştine ale Europei, îi vom dovedi unuia dintre ele puterea noastră prin atentate, adică prin teroare; iar tuturor, dacă cumva aproape toate se vor revolta împotriva noastră, le vom răspunde prin glasul tunurilor americane, chinezeşti ori japoneze. 

Al VIII-lea protocol secret francmasonic
Utilizarea intenţionat echivocă a dreptului juridic de către francmasoni. Colaboratorii apropiaţi ai regimului francmason. Şcolile particulare ca mijloc de educaţie superioară cu totul specială. Economişti şi milionari. Cui ar trebui să fie încredinţate toate posturile de răspundere în Guvern?
Trebuie să ne însuşim în întregime toate armele pe care le-ar putea întrebuinţa duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilităţile şi tertipurile limbii juridice o îndreptăţire pentru cazul când vom fi siliţi să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăzneţe şi nedrepte, deoarece este nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt nişte maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfăţişare legală. Stăpânirea noastră trebuie să se înconjoare de toate puterile civilizaţiei, în mijlocul cărora va trebui să lucreze. Ea va aduna în jurul său publicişti, juristconsulţi experimentaţi, administratori, diplomaţi şi, în sfârşit, oameni pregătiţi printr-o educaţie superioară în şcoli speciale. Aceşti oameni vor cunoaşte toate tainele vieţii sociale, vor cunoaşte toate felurile de a vorbi întrebuinţând litere şi cuvinte politice, vor avea cunoştinţă despre toate dedesubturile firii omeneşti, despre toate corzile simţitoare, pe care va trebui să ştie a cânta. Asemenea corzi sunt, de pildă, înfăţişarea spiritului creştinilor, tendinţele lor înnăscute, lipsurile, viciile şi caracteristicile lor, apoi particularităţile de clasă şi de condiţie. Este de la sine înţeles că aceşti sprijinitori geniali ai guvernământului nostru nu vor fi aleşi dintre creştini care sunt obişnuiţi să-şi facă munca administrativă fără a se îngriji de utilitatea ei. Administratorii blazaţi ai creştinilor semnează hârtiile fără a le citi; ei servesc din interes sau din ambiţie.
Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă mulţime de economişti. Iată de ce trebuie ca francmasonii să înveţe în primul rând ştiinţele economice. Vom fi de asemenea înconjuraţi de o ceată întreagă de bancheri, industriaşi, capitalişti şi mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor.
Un anumit timp, până ce va sosi momentul când nu va fi deloc primejdios să încredinţăm posturile de răspundere ale Statelor fraţilor noştri francmasoni, le vom încredinţa unor indivizi a căror trecut şi caracter vor fi de asemenea natură încât să existe o prăpastie între ei şi popor; unor astfel de oameni le vom da puterea, cărora în caz de abatere de la ordinele noastre să nu le rămână altceva de aşteptat decât condamnarea sau exilul, pentru ca ei să fie siliţi să ne apere plini de devotament interesele până la ultima suflare.

Al IX-lea protocol secret francmasonic

Aplicarea atentă a principiilor francmasonice secrete în scopul de a reface educaţia popoarelor. Cuvântul tainic de ordine francmason. Importanţa nebănuită a orientărilor antifrancmasonice. Din nou despre teroare. Ce îi aşteaptă pe cei care servesc francmasoneria. Forţa cea „inteligentă” şi forţa cea „oarbă” a regatelor creştine. Împărţirea aparentă a puterii cu poporul. Misterele arbitrariul liberal. Uzurparea gradată a instrucţiunii şi a educaţiei. Interpretarea diferită a legilor. Metrourile şi francmasoneria.
Aplicând în practică principiile noastre, trebuie să fiţi cu luare aminte la caracterul poporului în mijlocul căruia vă veţi găsi şi veţi lucra; aplicarea generală, uniformă, a acestor principii, înainte de a fi făcută educaţia poporului, nu poate avea pentru noi succes. Dar, punându-le cu tenacitate în practică, n-or să treacă zece ani fără ca să se fi schimbat chiar şi caracterul cel mai îndărătnic şi fără ca să avem la dispoziţie un popor foarte mult supus nouă.
Când va veni domnia noastră planetară, vom înlocui liberalul nostru cuvânt de ordine: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, nu cu un alt cuvânt de ordine, ci cu aceleaşi cuvinte reduse la rangul lor de idei. Vom zice: DREPTUL LA LIBERTATE, DATORIA EGALITĂŢII, IDEALUL FRATERNITĂŢII. Vom apuca astfel taurul de coarne. De fapt, am distrus deja toate guvernele afară de cel al nostru, deşi de drept există multe. Dacă astăzi câteva state îşi ridică glasul împotriva noastră, aceasta o fac numai de formă, uneori la dorinţa şi ordinul nostru, deoarece ne este folositor, pentru a guverna în siguranţă pe fraţii noştri mai mici.
În realitate nu mai avem nici o piedică înaintea noastră. Guvernul nostru Suprem există deja în condiţii extra-legale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic şi energic – DICTATURĂ. Pot spune cu deplină convingere că astăzi noi suntem legislator. Noi dăm hotărâri judecătoreşti, noi osândim la moarte şi noi graţiem. Suntem comandanţii tuturor trupelor noastre, încălecaţi pe calul generalului şef. Vom guverna mereu cu o mână de oţel, deoarece ţinem în mâini rămăşiţele unui partid altădată puternic, astăzi subjugat nouă. Ţinem în mâini şi îi dominăm pe toţi prin pofte nemăsurate, lăcomii arzătoare, răzbunări nemiloase, uri neîmblânzite.
De la noi porneşte teroarea care a cotropit totul. Avem în slujba noastră oameni din toate orientările şi din toate doctrinele: restauratori de monarhii, demagogi, socialişti, comunişti şi tot soiul de utopişti. Am înhămat pe toată lumea la lucru: fiecare sapă hotărât la locul lui ultimile rămăşiţe ale puterii şi, fără să-şi dea seama ce face, se sileşte să dărâme tot ce mai stă în picioare. Toate Statele, în urma acestor uneltiri abile, cer linişte, sunt gata să jertfească totul pentru pace, dar noi nu le vom da pace atâta timp cât ele nu vor recunoaşte deschis şi cu umilinţă Guvernul nostru Suprem.
Poporul a început deja să strige că trebuie să se rezolve problema socială cu ajutorul înţelegerii internaţionale. Împărţirea poporului în partide i-a pus pe toţi la dispoziţia noastră deoarece, pentru a susţine o luptă pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toţi sub controlul nostru.
Ne-am putea teme numai de înţelegerea dintre puterea înţeleaptă a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului, dar am luat toate măsurile cu putinţă împotriva unei asemenea eventualităţi. Între aceste două puteri am ridicat un zid, adică o teroare reciprocă. În acest chip puterea oarbă a poporului rămâne sprijinul nostru, iar noi îi vom fi singurii călăuzitori; din această cauză noi vom şti să o îndreptăm cu abilitate spre ţelul nostru.
Pentru ca mâna orbului să nu se poate lepăda de conducerea şi ghidarea noastră, trebuie ca, din când în când, să intrăm în legătură directă cu el, dacă nu personal, cel puţin prin fraţii noştri cei mai credincioşi. Când vom fi o putere unanim recunoscută, vom vorbi noi în persoană cu poporul în pieţele publice şi vom da învăţături despre afacerile politice, dar în înţelesul care ne va fi nouă folositor.
Cum ar putea ei verifica ceea ce-i vom învăţa noi în şcolile de la sate? Iar ceea ce va spune trimisul Guvernului sau persoana domnitoare ea însăşi, nu va întârzia să fie cunoscut îndată de Statul întreg, deoarece se va răspândi repede prin gura poporului. Pentru a nu nimici înainte de vreme fundaţiile creştinilor, noi ne-am atins de ele cu o mână prevăzătoare, am luat în mâini resorturile mecanismelor lor. Aceste resorturi erau aşezate într-o ordine neclintită, dreaptă; noi am înlocuit-o cu o dezordine arbitrară. Ne-am preocupat astfel în secret de jurisdicţie, de alegeri, de presă, de libertatea individuală şi mai ales de învăţământ şi educaţie, care sunt reazemul vieţii libere.
Am înşelat, demoralizat, năucit şi corupt tineretul creştin printr-o educaţie greoaie şi inutilă bazată pe învăţăminte şi teorii pe care noi demult le ştim că sunt false, fiind născocite şi răspândite chiar de către noi.
Rămânând deasupra legilor existente, fără a le schimba în esenţa lor, dar desfigurându-le numai, prin interpretări contradictorii, am obţinut repede rezultate minunate pentru noi. Aceste rezultate au constat mai întâi prin faptul că aceste comentarii năucitoare au mascat legile şi, mai târziu, le-au ascuns în întregime dinaintea ochilor guvernelor incapabile să se mai orienteze într-o legislaţie atât de încurcată.
De aici s-a născut teoria tribunalului conştiinţei. Unii spun că lumea se va răscula împotriva noastră cu armele în mâini, dacă va descoperi prea repede despre ce este vorba. Pentru acest caz noi avem, în ţările din Occident, o armă atât de îngrozitoare, încât chiar şi cele mai îndrăzneţe suflete vor tremura înaintea ei: metrourile, care vor fi introduse până atunci în toate capitalele, care împreună cu tunelele lor vor fi folosite de noi pentru a azvârli astfel în aer toate organizaţiile şi toate sediile duşmanilor noştri din toate ţările lumii.

Al X-lea protocol secret francmasonic
Forţa tainică a lucrurilor în politică. „Genialitatea diabolică a josniciei. Ce modificări promite după aceea lovitura de stat francmasonică. De ce apreciază francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însuşi. Şefii francmasoni şi promovarea lor. Conducătorul cel genial al francmasoneriei. Instituţiile statului şi funcţiile lor. Otrava cea puternică a liberalismului. Constituţia este totdeauna şcoala neînţelegerilor ce apar între partide. Noua eră republicană. Preşedinţii statelor sunt aproape totdeauna creaturi „de paie” ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitată a preşedinţilor statelor. Misterul afacerii „Panama”. Rolul important al camerei deputaţilor şi al preşedintelui statului. Francmasoneria este totodată şi o forţă legislativă. Noua constituţie republicană şi rolul acesteia. Trecerea ulterioară la „autocraţia” francmasonică. Momentul secret al proclamării „regelui universal” al planetei Pământ. Inocularea criminală cu microbi şi viruşi ale diferitelor boli precum şi alte fapte malefice ale francmasoneriei.
Încep astăzi repetându-vă ceea ce v-am mai spus anterior şi vă rog să vă aduceţi aminte că guvernele şi popoarele nu văd decât aparenţa, înfăţişarea de la suprafaţă a lucrurilor. Cum ar putea ele să descurce înţelesul ascuns al lucrurilor şi situaţiilor când reprezentanţii lor se gândesc mai mult la petreceri înainte de orice? Este foarte important pentru politica noastră să cunoaştem acest amănunt. Ne va fi de folos când vom trece la discuţia diviziunii puterii, a libertăţii cuvântului, a presei, a libertăţii de conştiinţă, a dreptului de asociere, a egalităţii înaintea legii, a inviolabilităţii proprietăţii şi a locuinţei, a impozitului şi, în sfârşit, la discuţia retrospectivă a legilor. Toate aceste probleme sunt de o asemenea natură încât nu trebuie să te atingi de ele de-a dreptul şi pe faţă, înaintea poporului. În cazul când suntem siliţi să luăm contact cu ele, nu trebuie să fie înşirate una câte una, ci trebuie să declarăm în bloc că principiile dreptului modern sunt respectate şi recunoscute de către noi. Însemnătatea acestei omiteri constă în aceea că, un principiu căruia nu i-ai spus pe nume, ne lasă libertatea de a exclude din el câte ceva fără ca aceasta să se observe, pe când, dacă le-am enumera tot ceea ce vrem să excludem, toate acestea ar putea fi primite cu rezervă.
Poporul credul şi prost are o deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violenţă ale acestora prin cuvinte: „E ticălos, grozav de ticălos, dar cât de dibaci! Iată aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!”
Noi socotim că este necesar să atragem toate naţiunile la zidirea unui noi edificiu fundamental al cărui plan îl avem acum gata. Iată de ce trebuie ca, înainte de toate, să dăm dovadă de această îndrăzneală şi de această putere a minţii care, prin persoana influentă a actorilor noştri, va sfărâma în scurt timp toate piedicile din calea noastră. Când undeva vom fi dat, atunci când este cazul, lovitura noastră de Stat, vom spune şi vom repeta popoarelor: „totul merge îngrozitor de rău, toţi au suferit mai mult decât poate răbda un om. Noi vom îndepărta acum pricinile suferinţelor voastre, adică naţionalităţile, graniţele şi diversitatea banilor. Bineînţeles că sunteţi liberi de a ne jura sau nu credinţă, însă puteţi voi oare face aceasta pe bună dreptate, dacă o faceţi înainte de a fi văzut ceea ce vă oferim noi?” Atunci ei ne vor slăvi şi ne vor purta în triumf într-o însufleţire înnebunită de nădejdi. Votul public, din care am făcut arma ridicării noastre la putere şi cu care i-am obişnuit pe oameni prin diferite uniuni şi tovărăşii (până şi unităţile cele mai mici ale membrilor omenirii), îşi va juca o ultimă dată rolul, pentru a exprima dorinţa întregii omeniri de a ne cunoaşte mai de aproape înainte de a ne judeca.
Iată de ce trebuie să împingem toată lumea la votul public, fără deosebire de clasă şi de cens electoral, pentru a putea întrona absolutismul majorităţii, pe care nu-l poţi obţine de la clasele censitare inteligente. După ce vom fi obişnuit în acest chip toată lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creştine şi valoarea ei educaţională, de asemenea nu vom lăsa să se ridice individualităţile, cărora mulţimea, călăuzită de noi, nu le vor îngădui să iasă la iveală şi nici chiar să vorbească. Ea va fi pentru aceasta obişnuită să nu asculte decât pe noi, care îi plătim supunerea şi atenţia. În acest fel vom face din popor o forţă atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se mişte în nici o parte, fără a fi călăuzită de agenţii noştri, puşi în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va şti că de aceşti noi conducători vor depinde câştigurile sale, darurile gratuite şi tot felul de privilegii pe care le va avea.
Un plan unic de guvernare trebuie să iasă dintr-un singur cap, deoarece ar fi incoerent şi fără legătură, dacă mai multe minţi şi-ar împărţi sarcina de a-l stabili. De aceea, noi trebuie să cunoaştem acest plan de acţiune, dar nu trebuie să-l discutăm decât noi între noi, pentru a nu-i distruge caracterul genial, legătura dintre părţile sale, puterea practică şi înţelesul tainic al fiecăruia dintre punctele sale. Dacă este discutat şi schimbat prin votul public, atunci planul nostru va păstra urma tuturor concepţiilor false ale minţilor care nu vor putea pătrunde adâncimea şi legătura scopurilor urmărite. Planurile noastre trebuie să fie secrete, puternice şi bine concepute. De aceea noi nu trebuie să aruncăm munca genială a conducătorului nostru la picioarele mulţimii şi, de asemenea, nu trebuie niciodată să o încredinţăm nici măcar unei socităţi restrânse.
Aceste planuri nu urmăresc deocamdată răsturnarea instituţiilor moderne şi a statelor existente. Ele le vor schimba numai economia şi, prin urmare, toată dezvoltarea lor, care astfel va ajuta mult realizarea planurilor noastre.
Structuri aproape identice există, sub diferite denumiri, în toate ţările: Reprezentanţa, Ministerele, Senatul, Consiliul de Stat, Corpul Legislativ şi Corpul Executiv. Nu trebuie să vă explic acum mecanismul legăturilor dintre aceste instituţii, deoarece îl cunoaşteţi prea bine. Observaţi numai că fiecare din aceste instituţii corespunde unei anumite funcţii importate a Statului şi vă rog să mai observaţi că ceea ce este foarte important este nu instituţia, ci funcţia. Aşadar funcţia şi nu instituţiile sunt importante. Instituţiile şi-au împărţit toate funcţiile guvernamentale: funcţii administrative, legislative, executive. De aceea ele lucrează în organismul Statului ca şi organele în corpul omenesc. Dacă stricăm complet o anumită parte a maşinii Statului, aceasta va cădea bolnavă, şi la fel ca în cazul corpului omenesc mai devreme sau mai târziu Statul va muri.
Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toată construcţia sa politică s-a schimbat; Statele au căzut bolnave de o boală mortală: descompunerea sângelui lor vital şi nu ne mai rămâne acum decât să aşteptăm sfârşitul agoniei lor. Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama credulităţii creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia care, după cum ştiţi, nu este altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor. Într-un cuvânt aceasta este şcoala a tot ce face ca un Stat să îşi piardă individualitatea şi personalitatea. Atât tribuna cât şi presa a condamnat pe conducători la inactivitate şi la slăbiciune. Ea a făcut astfel din ei nişte elemente puţin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explică uşurinţa cu care se va realiza răsturnarea lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, fiindcă am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un preşedinte luat din mulţime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor noştri. Aici se află fundamentul minei săpate de către noi sub poporul creştinilor, sau mai bine zis sub popoarele creştinilor.
Într-un viitor apropiat vom întemeia în acelaşi mod responsabilitatea preşedinţilor de republică.
Atunci vom putea introduce fără teamă anumite schimbări ce ne vor fi favorabile nouă, de care nu va răspunde decât această creatură a noastră care va fi o marionetă. Ce ne pasă nouă dacă rândurile celor ce aleargă după putere vor deveni mai rare sau dacă se vor produce, în lipsă de preşedinţi, încurcături capabile de a dezorganiza în întregime ţara?
Pentru a ajunge la acest rezultat, care ne avantajează, vom unelti şi manevra alegerea de preşedinţi care au în trecutul lor o pată ascunsă. Teama de o asemenea descoperire, dorinţa proprie fiecărui om odată ajuns la putere de a-şi menţine privilegiile, foloasele şi onorurile legate de noua sa condiţie, vor face din aceştia servitorii credincioşi ai poruncilor noastre. Camera deputaţilor va acoperi, va apăra, va alege preşedinţi, dar noi îi vom retrage dreptul de a propune legi sau de a le schimba. Acest drept va fi dat în realitate numai preşedintelui responsabil, care va fi o jucărie în mâinile noastre.
Puterea guvernului va deveni astfel fără îndoială ţinta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apăra, dreptul de a apela la hotărârea poporului, fără să mai treacă prin intermediarul reprezentanţilor săi, cu alte cuvinte îi vom da dreptul de a recurge la serviciul nostru ca un orb ce apelează la majoritate. Afară de acestea, vom da preşedintelui dreptul de a declara război. Vom motiva acest drept spunând că preşedintele, ca şef al întregii armate a ţării, trebuie să o aibă la dispoziţia sa, pentru a apăra noua Constituţie republicană, al cărei reprezentant direct răspunzător va fi.
În aceste împrejurări, şeful guvernului unui stat va fi în mâinile noastre şi nimeni, în afară de noi, nu va mai conduce indirect puterea legislativă.
Vom retrage de asemeni Camerei, introducând noua Constituţie republicană, dreptul de interpelare, sub pretext de a apăra secretul politic. Vom restrânge prin noua Constituţie numărul reprezentanţilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micşora cu atât mai mult pasiunile politice şi pasiunea pentru politică. Dacă, contrar oricăror aşteptări ale noastre, ele totuşi se trezesc chiar în situaţia acestui mic număr de reprezentanţi, îl vom reduce la minimum printr-un apel la majoritatea poporului.
De preşedintele republicii va depinde numirea preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor Camerei şi ai Senatului. În locul sesiunilor parlamentare constante, vom mărgini şedinţele Parlamentelor la câteva luni. Mai departe, vom acţiona astfel ca preşedintele, ca şef al puterii executive, să aibă dreptul de a convoca sau dizolva Parlamentul şi, în cazul dizolvării, de a amâna momentul unei noi convocări. Dar pentru ca urmările tuturor acestor acţiuni, în realitate inegale, să nu cadă asupra responsabilităţii, stabilite de către noi, a preşedintelui (lucru care ar fi dăunător planurilor noastre), vom îndemna pe miniştri şi pe ceilalţi funcţionari care înconjoară pe preşedinte să treacă peste hotărârile acestuia, prin măsuri nejuste luate pe propria lor răspundere; în acest chip, ei vor fi vinovaţi şi răspunzători în locul său. Noi vă sfătuim de a încredinţa acest rol mai ales Senatului, Consiliului Miniştrilor, mai bine decât unui singur individ.
Preşedintele-marionetă va interpreta după voinţa noastră legile existente, care după cum se ştie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi că trebuie şi va avea dreptul de a propune legi provizorii şi chiar o nouă schimmbare a Constituţiei, sub pretextul binelui suprem al Statului.
Aceste măsuri stabilite aici şi puse în practică ne vor da putinţa de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliţi să introducem în Constituţiile Statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimţite la suprimarea oricărei Constituţii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocraţia noastră.
Recunoaşterea autocraţiei noastre poate sosi şi înainte de suprimarea Constituţiei, dacă popoarele, obosite de neorânduielile şi caracterul uşuratic al conducătorilor lor, vor ajunge să strige: „Alungaţi-i şi daţi-ne un rege universal, care să ne poată uni pe toţi şi să distrugă cauzele neînţelegerilor noastre: graniţele naţiunilor, religiile, calculele Statelor; un rege care să ne dea acea pace şi acea siguranţă pe care nu o putem obţine de la conducătorii şi reprezentanţii noştri.”
Ştiţi foarte bine că, pentru a face posibile asemenea dorinţe, trebuie să tulburăm în asemenea mod neîntrerupt, în toate ţările, legăturile dintre popor şi guvern pentru a ajunge să obosim întreaga lume prin dezbinare, duşmănie, ură şi chiar prin martiraj, foamete, răspândirea bolilor, pentru ca creştinii să nu vadă altă scăpare decât aceea de a recurge la suveranitatea noastră absolută şi întreagă.
Dacă dăm poporului timp să răsufle, momentul prielnic nu va veni poate niciodată. 

Al XI-lea protocol secret francmasonic
Programul tainic al noii Constituţii. Câteva amănunte secrete asupra loviturii de stat aşa cum este ea propusă de către francmasoni. Creştinii sunt în general naivi, proşti şi mici. Francmasoneria secretă din umbră şi lojile sale exterioare de „faţadă”.
Consiliul de Stat va fi menit să sprijine părerea guvernului. Sub înfăţişarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redactare a legilor şi decretelor guvernatorului.
Iată care este programul noii Constituţii pe care noi o pregătim: vom crea Legea, Dreptul şi Tribunalul: 1) sub formă de propuneri ale corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub formă de ordine generale, prin acte ale Senatului şi prin decizii ale Consiliului de Stat, sub formă de ordine ministeriale; 3) în cazul când vom găsi că este folositor, sub forma de lovitură de Stat.
Acum, după ce am stabilit în mod aproximativ acest modus agendi (modalitate de acţiune), să ne ocupăm cu amănuntele măsurilor care ne vor servi să terminăm transformarea Statului în înţelesul pe care l-am expus. Vreau să zic că ne vom ocupa cu mai multă atenţie de liberatea presei, de dreptul de asociaţie, de libertatea conştiinţei, de principiul electiv şi de multe alte lucruri care vor trebui să dispară din repertoriul omenirii şi care urmează să fie cu desăvârşire schimbate de îndată ce noua Constituţie a noastră va fi proclamată.
Numai în acest moment vom putea publica nestânjeniţi toate ordinele noastre. Mai târziu, orice schimbare considerabilă va fi primejdioasă. Dacă această schimbare se face în sensul unei asprimi care nu poate fi îndurată, ea poate atrage după sine o deznădejde foarte mare pricinuită de teama de noi schimbări de acelaşi fel.
Dacă, dimpotrivă, schimbarea se îndeplineşte în sensul unor îngăduinţe ulterioare, se va zice că noi înşine ne-am recunoscut greşelile, iar acest lucru va întuneca faima înaltei inteligenţe, a puterii noastre, sau se va zice că ne-a fost teamă şi că am fost siliţi să facem concesii, pentru care nimeni nu ne va mulţumi, deoarece toţi vor crede că de fapt au avut dreptul la ele. Atât una cât şi cealaltă din aceste eventualităţi, ar fi deci păgubitoare pentru noua noastră Constituţie.
Noi vrem ca, din ziua proclamării ei, când popoarele vor fi năucite de lovitura de Stat, care se va fi operat, când încă vor fi sub puterea terorii şi a nedumeririi, noi vrem ca din acel moment să recunoască cu toţii că noi suntem atât de puternici, atât de invulnerabili, atât de tari, încât nu vom sta în nici un caz la tocmeală cu dânşii; că, nu numai că nu vom da nici o însemnătate părerilor şi dorinţelor lor, dar că suntem gata şi că avem posibilitatea să înăbuşim cu o forţă şi cu o autoritate indiscutabilă orice încercare, orice manifestare a acestor dorinţe şi păreri; că am ştiut să punem mâna dintr-o singură lovitură pe tot ceea ce ne era necesar, şi că nu vom împărţi în nici un caz puterea noastră cu ei. Atunci resemnaţi ei îşi vor închide ochii şi vor aştepta desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.
Creştinii naivi sunt ca nişte oi iar noi suntem pentru ei nişte lupi. Sunt convins că ştiţi ce păţesc oile când pătrund lupii în staul.
Deoarece resemnaţi ei vor închide ochii înaintea oricărui lucru, spre a-i păcăli le vom promite că le înapoiem toate libertăţile luate, dar aceasta numai când duşmanii păcii vor fi potoliţi, iar partidele existente reduse la neputinţă.
Nu mai trebuie să vă spun că, în realitate, ei vor aştepta mult şi zadarnic această întoarcere spre trecut.
Pentru ce altceva am fi oferit şi inspirat creştinilor toată această politică, fără a le da în realitate putinţa de a o pătrunde, dacă nu doar penru a câştiga pe ascuns, ceea ce noi fără acest mod de a proceda nu puteam câştiga pe faţă? Acest aspect fundamental a servit mereu ca bază organizării francmasoneriei noastre secrete, care nu este cunoscută şi ale căror planuri nu sunt nici măcar bănuite de dobitoacele creştine, atrase de noi în organizaţia vizibilă a francmasoneriei, pentru a îndepărta astfel de la noi privirile bănuitoare ale fraţilor lor.

Al XII-lea protocol secret francmasonic
Interpretarea masonică secretă a cuvântului „libertate”. Viitorul diferit al presei în timpul domniei planetare a francmasonilor. Controlul strict şi total al presei atunci. Agenţiile corespondenţilor. Ce este în realitate progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor aşa cum se manifestă ea în presa modernă. Aţâţarea şi întreţinerea pretenţiilor „sociale” provinciale. Infailibilitatea noului regim.
Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în diferite feluri, noi îl vom defini astfel: „Libertatea este dreptul de a face numai ceea ce permite legea”. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută la timpul potrivit, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor face cu putinţă ceea ce o să ne fie nouă plăcut, urmărind punerea în practică a programului de mai sus.
Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte adeseori la aţâţarea patimilor şi la întreţinerea egoismelor de partid. Ea este plină de deşertăciune, nedreptăţi şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înţeleg deloc menirea. Noi mai întâi o vom subjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, iar apoi vom face la fel şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul aţâţător al broşurii şi al cărţii? Vom transforma publicitatea, care ne costă astăzi foarte scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ceea ce se scrie în ziare, într-un izvor de venit pentru Statul nostru. Vom înfiinţa un impozit special asupra presei. Vom sili să se plătească o garanţie atunci când se înfiinţează ziare sau tipografii. Astfel sperăm că va fi scutit guvernul nostru francmasonic de orice atac din partea presei, iar când se va ivi vreun prilej, vom da amenzi fără milă. Timbrele, garanţiile şi amenzile, toate acestea vor aduce Statului nostru venituri uriaşe.
Este drept că ziarele de partid ar putea trece uşor peste asemenea pierderi băneşti şi de aceea pe acestea le vom desfiinţa, îndată ce ne vor fi atacat a doua oară. Nimeni nu se va putea atinge nepedepsit de aureola atotputernicului guvern al nostru. Pretextul pentru a desfiinţa un ziar va fi că aţâţă la revoltă şi destabilizează Statul fără motiv şi fără dreptate. Vă rog să nu vă surprindă că printre ziarele care ne vor ataca, vor fi şi cele întemeiate de noi, dar ele fiind ghidate de noi din umbră vor ataca numai acele puncte ale căror schimbări le vom dori.
Nimic nu va putea fi adus la cunoştinţa lumii fără supravegherea noastră. Acest rezultat este deja atins din zilele noastre prin faptul că toate ştirile şi noutăţile sunt primite de către mai multe agenţii care le adună din toate părţile lumii. Aceste agenţii vor fi atunci fără deosebire numai ale noastre şi nu vor publica decât ceea ce le vom îngădui noi.
Dacă deja de pe acum am ştiut să câştigăm de partea noastră pe membrii societăţilor creştine în aşa măsură, încât aproape toţi privesc întâmplările lumii prin sticla cu anticipaţie colorată a ochelarilor pe care chiar noi i-am pus pe nas, dacă deja de pe acum nu mai există pentru noi uşi zăvorâte care să ne împiedice cunoaşterea acelor lucruri pe care creştinii le numesc prosteşte secrete de Stat, ce va fi atunci când vom fi stăpânii recunoscuţi ai acestei planete şi vom conduce prin persoana Marelui Suveran?
Atunci oricine va voi să fie editor, bibliotecar sau proprietar de tipografie ori să se ocupe de industria tipografică, va trebui să primească o diplomă, care, în cazul că posesorul ei se va face vinovat de vreo nelegiuire oarecare împotriva noastră, va fi luată numaidecât înapoi. Cu asemenea măsuri, intrumentul gândirii de masă – presa – va deveni un mijloc de manipulare şi educaţie în mâinile noastre, care nu va mai îngădui poporului să bată câmpii asupra binefacerilor evoluţiei spirituale şi a progresului. Care dintre noi nu ştie oare că aceste binefaceri sunt închipuite şi multe dintre ele duc de-a dreptul la nişte aspiraţii care pentru noi sunt absurde? Din aceste aspiraţii şi vise s-au născut atât raporturile anarhice ale oamenilor între ei cât şi cu stăpânirea, deoarece progresul sau mai bine zis ideea progresului, a dat naştere ideilor tuturor emancipărilor, fără a le face deloc cu putinţă realizarea. Toţi acei pe care noi îi numim liberali sunt de fapt anarhişti, dacă nu în fapte cel puţin în gânduirile lor. Fiecare dintre ei urmăreşte ideea libertăţii şi până la urmă toţi cad în anarhie, protestând din simpla plăcere de a protesta.
Dar să revenim acum la presă. O vom îngreuna, ca şi tot ce se tipăreşte, cu impozite şi preţuri foarte mari pentru fiecare foaie tipărită cât şi cu alte garanţii. Cărţile cu mai puţin de 30 de pagini vor fi taxate dublu. Le vom înregistra în categoria broşurilor pentru că, pe de o parte, vom reuşi prin aceasta să reducem numărul revistelor care sunt pentru noi otrava cea mai primejdioasă, iar pe de altă parte, această măsură îi va sili pe scriitori să producă lucrări atât de lungi, încât vor fi puţin citite, mai ales din cauza preţului lor foarte mare. Dinpotrivă, ceea ce vom edita şi tipări noi pentru călăuzirea minţilor în direcţia pe care o vom stabili, va fi ieftin şi astfel va fi citit de către toată lumea. Impozitul foarte mare va înăbuşi dorinţa multora de a scrie, iar teama de pedeapsă va face pe literaţi să atârne de noi.
Dacă totuşi se vor găsi unele persoane care doresc să scrie împotriva noastră nu se va găsi în schimb nimeni să le tipărească scrierile. Înainte de a accepta o lucrare pentru tipărit, editorul va trebui să meargă la autorităţi pentru a obţine încuviinţarea scrisă de a o face. În acest chip vom cunoaşte dinainte cursele care ni se întind şi le vom zădărnici dând dinainte lămuriri asupra subiectului tratat în care suntem atacaţi.
Literatura şi ziaristica sunt cele două forţe educative mai însemnate, de aceea guvernul nostru va trebui să fie proprietarul celor mai multe ziare. Prin aceasta, înrâurirea dăunătoare nouă a presei private va fi îndepărtată, iar noi vom câştiga o influenţă uriaşă asupra majorităţii minţilor. Dacă încuviinţăm să apară 10 ziare noi, îndată vom întemeia 30 de ale noastre şi aşa mai departe.
Publicul cititor este naiv şi nu va bănui nimic. Toate ziarele ediate de noi vor fi în aparenţă de tendinţe şi opinii total opuse, lucru care va trezi în cazul majorităţii credule încrederea în ele şi astfel va antrage în jurul lor pe duşmanii noştri nebănuiţi. Astfel ei vor cădea în cursă şi vor fi făcuţi inofensivi prin diferite mijloace pe care le ştim.
Publicaţiile cu caracter oficial vor sta în rândul întâi. Ele vor veghea întotdeauna interesele noastre şi de aceea influenţa lor, care ne va fi favorabilă nouă, va rămâne uriaşă.
În rândul al doilea vor sta publicaţiile oficioase, ale căror rol va fi de a atrage pe nepăsători şi pe cei fără vlagă.
În al treilea rând vom pune aşa numita opoziţie a noastră. Cel puţin un ziar din acestea va fi cu desăvârşire potrivnic ideilor noastre. Duşmanii noştri vor lua pe acest fals opozant drept un tovarăş de luptă şi astfel ne vor descoperi toate uneltirile lor datorită acestui tertip.
Ziarele noastre vor fi de toate tendinţele: unele aristocratice, altele republicane, altele revoluţionare sau chiar anarhiste, bineînţeles atât timp cât va dăinui Constituţia.
Ele vor manifesta în multiple moduri influenţa noastră şi vor avea, ca zeul Vishnu, o sută de mâini, care fiecare va grăbi schimbarea societăţii după cum urmărim noi. Aceste mâini vor călăuzi prin sugestii adecvate opinia în direcţia care duce la scopul nostru, deoarece un om foarte întărâtat pierde putinţa de a raţiona şi cade cu uşurinţă sub puterea sugestiei. Neghiobii manipulaţi care vor crede că repetă opinia ziarului partidului lor vor repeta şi răspândi de fapt părerea noastră, ori aceea care ne va place nouă să se spună. Ei îşi vor închipui, datorită naivităţii, că urmează planul partidului lor, pe când în realitate nu vor servi decât steagul pe care îl vom ridica pe ascuns chiar noi pe seama lor.
Pentru a conduce în această direcţie armata noastră de ziarişti va trebui să organizăm cu deosebită grijă instituţia aceasta. Sub numele de Birou Central al Presei vom pune la cale şedinţe literare, în care agenţii noştri vor da cuvântul secret de ordine şi cu diferitele semnale cunoscute numai de francmasoni, fără ca cineva să poată să bage de seamă. Discutând şi în aparenţă contrazicând iniţiativa noastră, dar în mod superficial, fără a intra în miezul lucrurilor, ziarele noastre vor susţine o polemică prefăcută cu organele oficiale, pentru a ne da prin aceasta putinţa de a ne pronunţa şi mai limpede decât am putea-o face în primele noastre declaraţii oficiale, întărind astfel sugestiile făcute de noi.
Aceste atacuri înscenate de noi vor face ca supuşii noştri să creadă că pot vorbi liber; iar pe de altă parte agenţii noştri vor putea spune pretutindeni, că organele care se declară împotriva noastră nu fac decât să clevetească în mod prostesc deoarece nu pot găsi pricini adevărate pentru combaterea serioasă a măsurilor noastre.
Prin aceste mijloace abile de manipulare nebănuite şi nevăzute de către opinia publică, dar foarte sigure, vom câştiga în orice situaţie atenţia şi încrederea publică. Prin ele, după caz, vom întărâta sau vom linişti, după cum avem nevoie, spiritele în probleme politice, le vom convinge sau le vom amăgi, scoţând de sub tipar când adevărul, când minciuna, când ambele abil combinate, adeverind sau dezminţind faptele, după înrâurirea pe care urmărim ca acestea să o aibă asupra publicului, pipăind totdeauna cu mare prudenţă şi grijă locul, înainte de a pune cu fermitate piciorul pe el. Acţionând astfel îi vom învinge pe duşmanii noştri fără doar şi poate, deoarece ei nu vor avea la dispoziţie publicaţii prin care să-şi poată spune cuvântul până la sfârşit sau denigrând nu le vom permite să dea nici o replică în ziar în urma măsurilor pe care le-am arătat. Astfel, prin campanii mincinoase lansate contra duşmanilor noştri nici nu va mai trebui să-i combatem cu temeinicie.
În caz de nevoie îi vom combate cu tărie prin ziarele noastre oficiale recurgând chiar la calomnii distrugătoare ce vor fi lansate prin presa noastră din categoria a treia.
Încă de pe acum, cel puţin în cadrele presei, există o puternică solidaritate francmasonică. Toate organele presei sunt legate între ele prin secret profesional. Ca şi străvechii auguri, nici unul dintre membrii ei nu destăinuie secretul şi cunoştinţele sale dacă nu i se porunceşte. Nici un ziarist nu se va încumeta să trateze public şi să divulge această taină, deoarece nici unul dintre ei nu va fi primit în rândul scriitorilor dacă nu are vreo pată ruşinoasă în trecutul său, care să poată fi îndată făcută publică în caz de trădare sau necredinţă. Atâta vreme cât aceste păcate sunt păstrate în taină de către anumiţi oameni, scriitorul, prin faima sa, poate atrage şi focaliza în jurul lui admiraţia şi simpatia majorităţii ţării, care îl va urma cu însufleţire.
Socotelile noastre în ceea ce prieşte recrutarea de noi francmasoni se întind cu deosebire asupra provinciei. Acolo noi trebuie să aţâţăm nădejdi şi dorinţe potrivnice celor din capitală căreia îi vom spune că acestea sunt nădejdiile şi dorinţele adevărate ale provinciilor, deşi este lesne de înţeles că izvorul central al dezbinărilor nu porneşte decât de la noi. Să ştiţi că, atâta timp cât nu ne vom bucura încă de o putere deplină va fi adesea nevoie de a înăbuşi glasul capitalelor prin acela al majorităţii, al poporului din provincii, care va fi cu abilitate aţâţat de către agenţii noştri. Va trebui ca, în momentul psihologic stabilit de noi, capitalele să nu mai aibă nici un cuvânt de spus asupra faptului împlinit, din simplul motiv că acesta va fi deja primit cu mult mai repede de către majoritatea poporului, prin intermediul oraşelor din provincie.
Când vom intra în noua orânduire de Stat Planetar care va pregăti domnia noastră asupra întregii planete, nu vom putea lăsa să se mai descopere prin presă necinstea publică. Va trebui să se creadă atunci că noua noastră stăpânire a mulţumit atât de bine pe toată lumea, încât au dispărut chiar şi crimele. Cazurile de izbucnire a criminalităţii nu vor trebui atunci să fie cunoscute decât de victimele lor şi de martori întâmplători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here