Încă o dovadă: Din cauza imensei opoziții publice dar și a îngrijorării privind efectele negative asupra sănătății, ELVEȚIA STOPEAZĂ PE TERMEN NEDEFINIT implementarea Tehnologiei 5G
The Financial Times relatează:
„Elveția, unul dintre liderii mondiali în implementarea tehnologiei 5G, a pus în vigoare un moratoriu pe termen nedefinit pentru utilizarea rețelei sale, din cauza temerilor privind efectele asupra sănătății.
Elveția este printre țările din Europa care sunt destul de avansate în implementarea tehnologiei 5G. Numai în 2019 Elveția a instalat peste 2.000 de antene 5G în rețelele sale, iar furnizorii elvețieni de telecomunicații le-au promis tot anul 2019 clienților lor o iminentă acoperire 5G.
Cu toate acestea, o scrisoare trimisă guvernelor cantoanelor la sfârșitul lunii ianuarie de către Agenția Elvețiană pentru Mediu, Bafu, solicită timp pentru a autoriza utilizarea noilor turnuri 5G”.
Conform site-ului The Liberty Beacon, care preia și el știrea din Financial Times, agenția este responsabilă pentru furnizarea criteriilor de siguranță pe baza cărora operatorii telecom pot fi trași la răspundere pentru emisiile de radiații.
Conform structurii ultra-federalizate a Elveției, infrastructura telecom este licențiată și monitorizată în privința conformității de către autoritățile fiecărui canton, dar cadrul legal este stabilit la Berna.
Agenția spune că „nu are cunoștință despre niciun standard internațional care ar putea fi folosit pentru a stabili niște criterii”.
„Din acest motiv, Bafu va studia expunerea la antenele 5G în detaliu și, dacă este posibil, în condiții de folosire similare cu cele din lumea reală. Acest lucru cere însă timp.”
„Asociația Medicală Elvețiană a recomandat precauție în folosirea 5G, sugerând că ar trebui aplicate în acest caz principiile legale cele mai restrictive, din cauza întrebărilor rămase fără răspuns privind potențialul risc al acestei tehnologii de a provoca vătămări ale sistemului nervos și chiar cancere .
„Nu există niciun studiu important privind impactul 5G asupra sănătății.”
„Pe de altă parte, sunt nenumărate studii care arată că tehnologia WiFi în forma actuală poate avea o multitudine de efecte negative asupra sănătății noastre, studii care însă sunt în general ignorate de guvernele noastre și de media (recent, în Marea Britanie s-a mers până la interzicerea unei reclame care avertiza despre pericolele 5G)”.

Iată un alt studiu realizat doar cu câteva luni în urmă.
Un studiu sugerează că dispozitivele WiFi afectează sperma
Preluat din BioNews, 7 mai 2019
„Un studiu efectuat de un mic grup de cercetători din Japonia a relevat că expunerea la radiații WiFi are efecte dăunătoare asupra funcțiilor spermei.
Studiul a vizat efectul undelor electromagnetice (EM) generate de dispozitivele WiFi asupra lichidului seminal uman. S-a descoperit că expunerea îndelungată direct la un router portabil WiFi reduce motilitatea spermatozoizilor și crește mortalitatea acestora.
Eșantioanele de lichid seminal analizate au fost prelevate de la 51 de bărbați care urmau la clinică un tratament pentru fertilitate, așa cum sunt fertilizarea in vitro sau inseminarea artificială.
Eșantioanele au fost analizate în diferite conditii: fără expunere la EM, protejate de un scut și expuse complet.
Eșantioanele expuse complet au fost așezate lângă un router de buzunar, similar cu modul în care un bărbat își ține telefonul în geacă. După două ore, motilitatea și sănătatea spermatozoizilor scăzuse dar efectul cel mai puternic s-a putut observa în eșantioanele expuse complet la unde EM. Diferențele dintre eșantioanele expuse în diferite condiții au fost și mai vizibile după 24 ore de expunere.”
Cercetătorul Nakata a declarat pentru NewsGP:
„Judecând pe baza rezultatelor prezentului studiu, este corect să considerăm că riscul privind potențiale efecte negative este direct proporțional cu durata expunerii. Și când mă refer la expunere îndelungată nu vreau să spun căteva zile, săptămâni sau luni – mă refer la ani. Gândindu-ne la miliardele de oameni peste câteva decenii, impactul va fi uriaș în privința ratei fertilității.”
Turnurile 5G sunt la scară exponențială mai puternice decât actualele dispozitive WiFi, iar ei vor să le planteze în toate comunitățile, la câțiva zeci de metri de casele oamenilor, ori pe maternități, spitale, unversități, școli pentru „eficiență maximă”.
Felicitări poporului elvețian pentru că s-a ridicat împotriva acestei nebunii! Toți ar trebui să îi urmăm exemplul!

Comentariu:
Așadar, pentru cei care nu conștientizează efectul protestelor neregizate, ci izbucnite din nemulțumirea sinceră, iată rezultatul! Nu e nimeni naiv încât să creadă că acolo firmele de telecom nu or fi făcut „lobby”, că nu or fi încercat – și poate au și reușit – să „convingă” politicieni, oameni de știință sau nume sonore din presă ca să aibă opinii favorabile acestei tehnologii infernale. Toți banii și toată puterea din lume nu pot rezista însă împotriva oamenilor uniți! Doamne-ajută!
Ce e de făcut?

Deși se spune adeseori că „puterea este în mâinile poporului” adeseori nu este nicidecum așa. Acum, înainte de alegeri, politicienii – de orice culoare politică – se mai prefac cum că ne ascultă. Haideți să ne luăm puterea noastră înapoi! Listă
- Cerem ferm Preșidinției României, Guvernului și tuturor factorilor politici STOPAREA URGENTĂ și TOTALĂ a defrișării pădurilor, cel puțin în perioada Stării de Urgență!
- Stoparea imediată a oricărei activități 5G: turnuri, săpături pentru cabluri, orice tip de infrastructură dedicată 5G!
- Dacă înțelegeți gravitatea situației, vă propunem să realizăm CU TOȚII blocada non-violentă aplicată de Mahatma Gandhi, împreună cu poporul indian pentru a se elibera de jugul Angliei: Opoziția non-violentă dar activă! Nu au mai cumpărat nimic din produsele vândute de englezi: stofe, costume fine, produse fabricate în Anglia din materiile prime ale Indiei. Astfel în mai puțin de un an India și-a recăpătat independența, fără a trage un foc de armă! Vă propunem astfel:
- Să nu cumpărăm ABSOLUT DELOC telefoane, tablete, sau orice alte device-uri ce conțin Tehnologie 5G!
- Să NU ACCEPTĂM abonamente 5G de la operatorii de telefonie mobilă, oricât de tentante ar părea ele! Să nu uităm că și Iisus a fost vândut pentru 30 de arginți. Deși părea o afacere bună pentrtu Iuda, s-a dovedit a fi cea mai mare greșeală a vieții lui și a întrergului popor evreu la acea vreme, ce a spus: „Să fie asupra noastră (evreii) și a urmașilor noștrii sângele acestuia (Iisus)”!
- Solicitați în cazul achiziționării unui automobil sau a vreunui dispozitiv casnic smart SĂ NU CONȚINĂ Tehnologia 5G, anunțând distribuitorul că în caz contrar nu veți cumpăra produsul! E necesar să îi învingem pe acești ahtiați după profit, indiferent de sănătatea clientului, cu propriile lor arme!
- Solicitați public retragerea tuturor reclamelor Tehnologiei 5G, ca fiind reclamă mincinoasă ce nu prezintă pericolele grave ale acestei tehnologii. Un argument în plus (dacă mai era necesar!) este că ELVEȚIA STOPEAZĂ PE TERMEN NEDEFINIT implementarea 5G, datorita imensei opoziții publice! ( așa cum relateazăThe Financial Times).
Vă reamintim că Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Cetățenești (ADLC) este afiliată la grupul de ONG-uri STOP 5G ROMÂNIA. Puteți accesa și dumneavoastră informațiile distribuită pe pagina oficială.URL Facebook
Surse:
- The Financial Times
- BioNews
- The Liberty Beacon
- saccsiv
- nationalisti.ro