Ce conţin chemtrails-urile

1
3899

La ora actuală, există dezvăluiri că aceste dâre ale morţii (chemtrails-uri) conţin, totodată, şi microcipuri

De curând, compania Hitachi a dezvăluit un nou proiect despre ceea ce managerii ei numesc un minuscul cip (ce măsoară numai 0,05×0,05 mm) şi au declarat că o să-l scoată pe piaţă în viitorul apropiat, peste numai doi sau trei ani. Dincolo de aparenţe, adevărul este că, dacă o astfel de companie vorbeşte deschis despre ceva care va ieşi pe piaţă „în viitor“, aceasta arată că tot ceea ce ea afirmă că va apărea exista în realitate deja, fiind descoperit în cadrul proiectelor secrete ce se desfăşoară în laboratoare. Suntem îndreptîțiți să cercetăm dacă astfel de nanocipuri fac deja parte din amestecul chimic şi metalic, care este cunoscut în zilele noastre sub numele de „chemtrails-uri“.

chemtrails-urile conţin multe componente chimice care sunt extrem de toxice

Scriitorul şi cercetătorul William Thomas susţine că în urma analizei realizate în laborator a unor astfel de substanţe ce provin din chemtrails-uri, au fost descoperite în ele germeni patogeni extrem de toxici, printre care şi mycroplasma fermentans (incognitus). Ceea ce este însă foarte semnificativ şi totodată uluitor este faptul că aceşti germeni patogeni au fost descoperiţi de către dr. Garth Nicholson la aproximativ 45% dintre foştii soldaţi care acum suferă de misterioasa şi vlăguitoarea maladie ce este denumită Sindromul Războiului din Golf. În plus, la ora actuală se ştie că printre simptomele ce sunt întâlnite în zonele în care au fost răspândite o anumită perioadă de timp aceste chemtrails-uri, apar deficienţe respiratorii şi unele simptome stranii, asemănătoare cu cele de răceală, iar uneori fiinţele umane mărturisesc despre o stare ciudată de confuzie mentală şi împrăştiere cu care se confruntă după aceea.

Dincolo de aparenţe, aceasta este, la ora actuală, o modalitate secretă pe cât de criminală, pe atât de eficientă, prin care elita satanică a aşa-zişilor „iluminaţi“ poate răspândi, cu ajutorul complicilor săi supuşi, bolile şi viruşii pe care chiar ei i-au creat în prealabil în laborator. Aceste chemtrails-uri conţin, totodată, şi cantităţi considerabile de bariu şi aluminiu. Sub această formă, bariul este chiar foarte toxic pentru fiinţele umane şi le slăbeşte sistemul imunitar, iar după aceea generează în multe fiinţe umane efecte dezastruoase, care în plus sunt recurente. De asemenea, atunci când este pulverizat sub forma unor particule extrem de fine, bariul dezactivează receptorii limfocitelor T şi îi face să nu mai reziste la feluriţii agenţi ce cauzează bolile.

n ce privește particulele de aluminiu, după cum știm, acesta este un metal care NU se găsește în stare liberă în natură. Motivul este foarte simplu: în interacțiune cu țesuturile vii, prin asimilare internă, particulele de aluminiu sunt foarte toxice la majoritatea viețuitoarelor și în special la mamifere și la om. Numeroase studii medicale din ultimul deceniu arată, fără îndoială, că pacienții cu boli degenerative ale neuronilor, cum sunt bolile Parkinson și Alzheimer, prezintă în țesut inserații anormale de aluminiu, ceea ce i-a condus pe medici la concluzia că populația ar trebui să evite utilizarea foliilor de aluminiu și a vaselor de gătit ce prezintă contact direct cu aluminiul.

Ar fi trebuit să recomande, în lumina noilor descoperiri, ca umanitatea să nu mai respire… cel puțin nu aer contaminat prin chemtrails-uri cu nanoparticule de aluminiu.

Dacă avem în vedere sinistrele planuri criminale ale elitei satanice ale aşa-zişilor „iluminaţi“, nu ar trebui să ne surprindă acest război biologic secret, pe care ei l-au dezlănţuit deja împotriva populaţiei, cu toate că o mulţime de scandaluri de acest gen au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice de mai multe ori, începând cu anii ’40. La ora actuală, există o mulţime de dovezi irefutabile că adeseori comunităţi întregi de fiinţe umane au fost folosite într-un mod criminal pe post de cobai, pentru a fi testaţi în felul acesta anumiţi agenţi chimici extrem de toxici, ce urmau să fie folosiţi în cadrul războiului bacteriologic, ce reprezintă o adevărată formă de bioterorism. Investigaţiile ce au fost realizate în cadrul Congresului SUA de către unii senatori oneşti şi curajoşi au demascat aproximativ 20.000 DE ASTFEL DE EXPERIMENTE SECRETE CE AU FOST REALIZATE ASUPRA POPULAŢIEI CIVILE DIN STATELE UNITE ÎNTRE ANII 1910-2000! Ştiind aceasta, putem să ne dăm seama că aceleaşi experimente criminale s-au petrecut şi continuă să se petreacă în Anglia, în Israel, în SUA şi în alte locuri, iar dacă această letargie în care ne complacem va persista, astfel de experimente criminale vor continua nestingherite în multe alte ţări ale lumii şi vor lua amploare în curând şi în România, deoarece avioanele americane de la baza NATO au început deja să răspândească sub ochii noştri chemtrails-uri pe teritoriul României.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.