Una dintre cele mai cunoscute metode de copiat la un examen este aceea cu subiecte „Servite”.
Candidatul care a aflat ce tip de subiect se va da, în ce format, sau cum va arăta structura lucrării, își pregătește din timp variante posibilw alw viitoarei lucrări, redactate aproape perfect. De regulă se fac 5/10/20 de astfel de subiecte „Servite” ce sunt puse cu grijă la îndemână pentru candidatul respectiv în ziua examenului.
Ei bine, constatăm cu surprindere faptul că exact acest gen de strategie este folosit în politică și în mass-media în anumite situații – cheie.
Hai să precizăm mai clar despre ce este vorba.
Să presupunem că la un moment dat situația de la guvernare este extrem de complicată. De exemplu, cheltuielile bugetare au fost foarte mult exagerate față de posibilități, au fost făcute numeroase promisiuni electorale fără acoperire, au fost modificate de mai multe ori legeile fiscale, iar atunci când cei îndreptățiți au protestat, li s-a promis că se va rezolva fără niciun fel de dificultate chestiunea și așa mai departe. Dacă mai adăugăm și faptul că pur și simplu nu se poate „închide” bugetul pentru anul în curs deoarece nu sunt bani suficienți, avem un tablou cat decât clar.
Dacă luăm în considerare faptul că adversari politicI puternici încep să ridice probleme pertinente și alegătorii Încep și ei să-și pună întrebări serioase, ei bine ce e de făcut? Păi, de fapt, nimic! 🙂
Soluția este o „Servită”!
Dintr-o dată apare de nicăieri în mass-media un subiect extrem de important, în care verticalitatea morală și civismul polarizează întreaga mass-media, cât și populația ce era gata – gata să devină atentă la problemele reale! Astfel, aceste probleme reale trec pe plan secundar sau chiar sunt aproape complet uitate. Mecanismul e întrucâtva natural, este diferența dintre o problemă cronică și una acută: atunci când apare o problemă urgentă e necesar să intervii și să lași problema cronică, ce e poate de mii de ori mai importantă decât cea acută, în plan secundar.
Iată cum dintr-o dată în contextul amintit, după o absență de multe săptămâni, președintelui PSD Liviu Dragnea, tătucul bugetului 2019, apare (probabil flancat de consilierii lui misterioși!) și hop! Inflație în mass-media: un chirurg italian ce a absolvit doar opt clase operează în România de mai multe luni de zile, încălcând grav legile țării!!!
Nu aveți impresia că parcă Dragnea ar fi la examen și, când examinatorul a fost – o clipă doar!- neatent, a strecurat mînă în servietă și a scos pe tapet o „Servită”? Trebuie să recunoaștem că această știre – bombă a picat la marele fix! Ea a polarizat pentru mai multe zile(dar suficient pentru a-și atinge scopul!) opinia publică și
a fost biletul câștigător pentru guvernanții de muncava de astăzi! Ce ar fi putut să salveze situația extrem de gravă în care se găsește țara noastră imediat la începutul anului 2019? Păi, în realitate, nimic! Iată că totuși biletul de examen câștigător este acest chirurg italian care a făcut ca spiritele să se calmeze, protestele primarilor să devină neimportante, pentru că atenția întregii opiniei publice s-a focalizat aproape exclusiv pe acest impostor!
Haideți să vedem pe ce ne întemeiem această concluzie, anume că actualii guvernanți au scos din servietă o „Servită”.
• în primul rând această problemă există cel puțin din mai 2018!
• În al doilea rând, plângerea la poliție în ce privește impostura acestui individ datează din noiembrie 2018!
• În al treilwa rând, ancheta tot trenează, deși – să vezi! – din noiembrie 2018 Secția 4 de Poliție a cerut autoritățikor italiene date despre acest om, inclusiv dacă figurează ca medic și – surpriză! – nu! Doar că a durat atât pentru că… tebuie traduse actele!
Cum se face atunci că această știre explodează în februarie 2019? Adică la mai bine de trei luni de la depunerea plângerii?!
Cum se face că această bombă de presă a explodat acum, dar taman acum, când era cea mai mare nevoie de ea???
În ce privește tehnicile de manipulare, am învățat un lucru foarte clar: nu există întâmplare! Există doar manipulare și potrivire abilă a faptelor pentru a direcționa opinia publică către scopul urmărit.
Alte argumente în sprijinul celor afirmate:
• Respectivul „chirurg” a săvârșit infracțiuni similare în Italia și Marea Britanie, având cazier și chiar o condamnare cu suspendare în Italia pentru aceste fapte. Asta înseamnă că la primul schimb de cprespondență cu Ministerul Internelor din Italia, din noiembrie 2018, a apărut această informație. Traducerea ei implica maxim 3 ore!
• de aici concluzionăm că cel mai probabil este implicat serviciul de informații al Ministerului de Interne DGIPI, ceea ce de fapt este mult mai grav decât întregul caz. Faptul că trei luni dosarul a fost ținut „la sertar” până când a dat ordin „El Mahimo”, sfătuit de faimoșii lui consilieri fără scrupule, arată că DGIPI este subordonat politic lui Dragnea prin ministrul Carmen Dan, ceea ce este foarte grav. Practic tot circul făcut de Dragnea cu „statul paralel” arată practicile pe care chiar el le desfășoară.
• Faptul că acest subiect de presă este o „Servită” e susținut și de evoluția ulterioară a evenimentelor. Deoarece nici chiar cei din servicii nu pot aprecia exact impactul media și social al unor astfel de subiecte, au ajuns ei la concluzia că o astfel de gogoașă TREBUIE NEAPĂRAT să poată avea continuări dacă e nevoie, dacă prima parte nu a deturnat suficient de mult atenția opiniei publice! Ceea ce se și petrece, apare o multitudine de falși medici, fizioterapeuți, etc. De altfel această rețetă nici măcar nu este originală, ea a fost utilizată de forțele guvernamentale încă de la scandalul Watergate!
Poate fi și o concluzie amuzantă din toată această situație: într-un guvern de incompetenți, impostori, falsificatori, plagiatori, infatuați, impertinenți, e de așteptat ca tehnicile de dezumflare a opiniei publice să fie din domeniul copiatului la examen!!! 🙂