Oare ce au în comun regimurile politice ale lui Napoleon, Hitler, Stalin?
Desigur cunoașteți răspunsul: întreaga putere a statului este concentrată într-o singură mînă, cu o forță de fier: mâna dictatorului. Este extrem de interesant de remarcat că toți acești cunoscuți dictatori, ce au fost veritabile pete negre ale istoriei omenirii, cât și numeroși alți dictatori mai mititei, au adus – aproape fără excepție – o așa-zisă nouă ordine a statului, cu o libertate de fațadă, o democrație de fațadă, o egalitate de fațadă, ce a devenit destul de repede evident pentru toți cei implicați în statul respectiv că erau doar sloganuri și vorbe goale. Așadar dictatura este instituită și controlată de un dictator și ea implică restrângerea dramatică a drepturilor și libertaților reale ale cetățenilor acelui stat. Dictatura este o formă de guvernare în care autoritatea politică şi executivă este deţinută de o singură persoană sau entitate politică.
Napoleon a instaurar dictatura autocrației, proclamându-se împărat. Hitler dictatura social – democrată (de fapt în spatele acestui paravan sl social – democrației a cultivat ideile ciudate și teribil de discriminatorii ale rasei pure, a arienilor). Stalin a întronat dictatura comunistă (a „egalității”), susținând sus și tare că toți suntem egali, însă unii fiind mult mai „egali” decât ceilalți. Toate aceste trei regimuri dictatoriale au fost și dictaturi militare.
Acum adrvărata întrebare ce se pune este cum au ajuns aceste făpturi dictatori?
Se vorbește de anumite conjuncturi sociale favorabile, de anumite circumstanțe politice, de caracterul teribil de dezaxat al persoanei în cauză…
Interesant de remarcat că aproape toți acești dezaxați folosesc diverse tegnici de manipulare, inclusiv parapsihologice, dar și metode psihologice clasice, cu ar fi un anumit gest al mâinii, sau culoarea roșie pe drapelul lor…
O întrebare și mai presantă: oare e posibil să asistăm chia aici și acum la construirea unui astfel de dictator, ce ar putea face enorm de mult rău în viitor semenilor lui? Și dacă da, cum am putea să îi tragem acestui dezaxat preșul de sub picioare?
Pentru a răspunde la prima din aceste întrebări, e necesar să creionăm caracteristicile sale.
Portretul dictatorului
-extrem de orgolios
-plin de ranchiună, de frustrări teribile, dar foarte bine disimulate
-charismatic? o anumită charismă malefică dată de caracteristica anterioară
-crud, neiertător, cinic, batjocoritor
-rar, făcânt acte de pseudo-mărinimie, defapt acțiuni calculate, cinice
-foarte influent în mediul lui social
-fără scrupile, total lipsit de remușcări
-pătimaș, deoarece este condus de dorințe necontrolate
-complet insensibil la nevoile reale ale semenilor
-obsedat de putere
-obsedat de conspirații, chiar dacă ireale
-avid de acaparare
-capabil de orice pentru a își atinge scopurile egoiste
-răstălmăcește totul, plin de viclenie.
Dacă această descriere vă duce glonț cu gândul la un anumit politician, aceasta înseamnă că tocmai asistăm la zămislirea unui mic dictatoraș, iar simpla conștientizare a acestui fapt ne poate imuniza la jocurile lui viclene.
Cum ne putem păzi de acest eventual nefericit fir al evenimentelor:
Aici are și democrația un lucru bun: dincolo de toate contradicțiile și absurditățile ce au făcut din democrație „dictatura celor mulți”, există un principiu axial și eminamente bun în istoria contemporană: Principiul separației outerilor în stat. Cele patru (defapt cinci) puteri în stat să fie separate:
Puterea legislativă
Puterea asministrativ – executivă
Puterea judecătorească
Puterea jurnalistă
Puterea informativă (puterea agențiilor de informații).
Greșeala capitală a majorității statelor moderne a fost să ignore Puterea informativă. România este supusă acestor frământări și tensiuni formidabile, deoarece oamenii de rând au ignorat această putere. În prezent, această putere, prin mai multe grupări de la vârful mai multor servicii, se luptă pentru cealaltă putere (una sau mai multe din celelalte patru) și așa am ajuns la scandalurile interminabile din ultimii ani, ce au devenit atât de acute în prezent.
Aceste structuri informative sunt necesare și au propriile lor sisteme de reglare, tocmai ca să nu apară imixtiunea în celelalte puteri, inclusiv prin controlul unor servicii secrete asupra celorlalte. Statistica arată că în România este cel mai mare număr de agenți de informații din lume, unul la șade oameni, mult mai mare decât în țătile așa-zis civilizate. În aceste condiții era, defapt, inevitabilă criza luptei pentru putere pe care o traversăm.
Se pare că majoritate oamenilor, atât în România, cât și planetar, începem să înțelegem această a cincea putere în stat. Doar așa se pot explica incidente ca asasinarea lui Kennedy, 9/11, Hexipharma, Colectiv, traficul de droguri, traficul de arme, dosare penale contrafăcute, marionete politice, crize economice și financiare artificiale, corupție cronică, manipulare mass-media grosolană…
Ce am putea face? Atunci când observăm tendința de acaparare a unei alte puteri, să reacționăm. Atunci când apare tendința de acaparare a încă unei puteri, să fim extrem de vocali și să ne unim, pentru a împiedica nașterea sub ochii noștri încă a unui dictator! Și să le explicăm calm, cu argumente logice și de bun-simț și celorlalți dedesubturile manipulărilor mai mari sau mai mici, a intoxicărilor și perdelelor de fum dezlănțuite pentru a masca realele intenții și realele acțiuni ale acestui personaj ciudat, cumplit de egoist și orgolios și ale asociaților lui. Adică să dezvăluim și celorlalți adevărul. Însă pentru a putea face aceasta, e absolut necesar să renunțăm la ignoranță, la lene, la superficialitate și să ne documentăm temeinic în legătură cu subiectele ce ne interesează. Și să fim mereu disponibili să ascultăm și contraargumenele celorlalți. Nu avem de ce să ne temem: dacă argumentele noastre sunt solide, documentate și corecte, vom putea demonta cu zâmbetul pe buze și cu calm argumentele greșite ale celorlalți. În fond apare în modul acesta ocazia să ne decantăm propriile idei și opinii și să le construim pe realități concrete și pe Adevăr!
