Pseudo – DEMOCRAȚIA

0
918

Ce se petrece cu Țările lumii?

Asistăm de mai mulți ani în România la unele evenimente politice și sociale cat și economice, financiare sau chiar situații dramatice care au polarizat extrem de intens mass-media; la unele evenimente extrem de stranii și de nefirești pentru orice om ce e caracterizat de bun-simț.
Tocmai de aceea devine foarte firesc să ne întrebăm ce se petrece de fapt, la scară mare, cu societatea românească?
De asemenea este legitim să ne întrebăm ce se petrece de fapt, la scară mare, cu întreaga umanitate? Ce se petrece la scară mare cu sistemele statale?

Pentru a putea răspunde corect la aceste întrebări profunde și cu adevărat importante pentru fiecare dintre noi, am introdus pe acest site elementele necesare pentru o documentare minimă, tocmai pentru a ne fi mult mai ușor să observăm toate ramificațiile acestor aspecte.

Abia acum suntem cat de cât pregătiți pentru a aborda adevăratele subiecte pe care Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Cetățenești și le-a propus să fie făcute publice în acest cadru.

Fapte concrete

În analiza noastră vom pleca de la fapte simple, clare și evidente pentru orice observator atent.

1) este evident că în România s-au făcut afaceri murdare cu avuția statului, cu întreprinderile de stat, uzinele, cu pământuri, păduri, ape, minereuri, gaze naturale, etc. în care anumiți politicieni, oameni de afaceri ori funcționari corupți ai statului au câștigat sume uriașe în detrimentul avuției naționale.

2) Instituțiile abilitate ale statului: Poliția, DNA, Procuratura, SRI, SIE, Departamentul 2 și ¼ (DGIPI), tribunalele, judecătoriile, Curțile de Apel, Înalta Curte de Casație și justiție, Curtea Constituțională, ministerele, guvernul, Parlamentul au închis ochii, sau au privit în altă parte, pentru foarte multe din aceste jafuri la adresa avutului național al statului român.

3) este evident că România a semnat tratate internaționale sau contracte economice profund dezavantajoase atât din punct de vedere economic cat și strategic, ce sunt de neînțeles pentru un bun român. De exemplu a fost cedată rețeaua de distribuție a gazelor naturale din România către GDFSuez , afacerile bizare de „privatizare” a IMGB, Petromidia, Tractorul, Roman, Oltchim, Alrom, Hidromecanica, Sidex, etc., etc., iar mai nou facilitățile portuare, șantierul de construcții navale Mangalia, iar acum se încearcă trecerea autorității portuare Constanța (ce are încă acționar majoritar statul român) către o firmă olandeză ce să preia silențios pachetul majoritar de acțiuni!

4) foarte mulți foști miniștri, politicieni, analiști politici, jurnaliști, reprezentanți ai societății civile, etc. afirmă că România are statut de stat colonial, deoarece a încheiat tratate politico – economice foarte dezavantajoase atât cu Comunitatea Europeană cat și cu alți parteneri străini (de exemplu cedarea gazelor naturale și petrolului, a exploatării și a resurselor firmei austriece OMV, cedarea exploatării forestiere și chiar vinderea a zeci de mii de hectare de pădure, exploatarea abuzivă și exportul de lemn brut de către firma austriacă Holzindustrie
Schweighofer, Grupul Rompetrol NV, ce a fost preluat de KazMunayGas International NV din Kazakhstan, iar ulterior a fost vândut companiei chineze Energy Company pentru preluarea unei participaţii de 51% din KMG International, vânzarea către terți (cetățeni sau firme străine) a peste 50% din terenul agricol al României, etc., etc.

5) asistăm la tot felul de experimente stranii, cum ar fi experimentele de manipulare în masă ce au debutat cu nefericitul incident de la clubul Colectiv și toate consecințele lui, scandalul de corupție Hexipharma, motive îndreptățite de revoltă populară ce au scos sute de mii de oameni la manifestații timp de mai multe luni, zilnic, datorită unor inițiative OUG sau legislative referitoae la justiție, mărirea salariilor, ar scăderea veniturilor pentru zeci de mii de angajați, urmate de minciuni sfruntate și talk-show-uri de convingere a populației, mitinguri cu forța, forme inovatoare de proteste la care autoritățile au avut o suprareacție prostească, în forță, ce a determinat alte valuri de proteste, măsuri economice și financiare luate fără nici o bază economică sau vreun studiu de impact, emisiuni la câteva televiziuni de casă ce încearcă – și aproape au reușit cu o parte a populației – să ne convingă că negrul e alb, născocirea dușmanului nevăzut – statul paralel – după modelul de manipulare experimentală din SUA (Deep State), Turcia, Ungaria, Polonia, Italia, aducerea în derizoriu a Constituției prin numeroase „măsuri” guvernamentale, dintre care amintim aici fluctuația jurisprudenței Curții Constituționale și dizolvarea separației puterilor în stat, promovarea unor miniștrii din ce în ce mai incompetenți, mai plini de gafe și de ridicol și mai agramați, ba chiar analfabeți (dis)funcționali, și umplerea mass-media cu dezbateri că acești iluștrii anonimi sunt sau nu buni, competenți, pregătiți, susținuți politic… debarcarea propriului guvern după doar trei luni de mandat prin moțiune de cenzură a propriului partid (experiment fără precedent în Europa, America și Asia), etc.

6) asistăm la tot felul de experimente de reorganizare socio – economică prin modificarea unor aspecte sociale fundamentale ale statului așa zis democratic român, iar ceea ce este cel mai îngrijorător este faptul că experimente asemănătoare dar diferite au loc în multe alte state din regiune simultan: Rusia, Turcia, Polonia, Ungaria sunt doar câteva dintre statele în care în mod evident se desfășoară experimente sociale asemănătoare cu cele din România dar fiecare diferit de celelalte.

7) asistăm în România la experimente politico – juridice unice și fără precedent, ce implică un asalt constant asupra justiției și asupra statului de drept. Toate aspectele ce conțineau atât abuzuri juridice grave, dar și manifestările sociale ce au rezultat pot fi privite ca veritabile experimente ce vor fi probabil nereușite, încercări de implementare a unui anumit tip de stat totalitar. Celelalte state în care se desfășoară experimente similare prezintă tentative la scară mică, statală, de implementare a câte unui alt tip de stat totalitar, acestea devenind „pepiniere” de dictaturi (dacă tot am rămas fără păduri!).

Concluzii despre DEMOCRAȚIE

Iată că încet – încet se face lumină în reala față a evenimentelor cărora le suntem martori. Este extrem de posibil, dacă nu chiar probabil, ca toate aceste evenimente bulversante să facă parte dintr-un experiment amplu și ramificat ce să vizeze modul de reacție a populației diferitelor state la instaurarea în forță a unui regim dictatorial totalitar.

Desigur că tot acest atac la adresa justiției este strâns legat de numeroși condamnați penal sau anchetați penal datorită unor fapte de corupție foarte grave pe care ei chiar le-au realizat și care încearcă cu disperare să iasă de sub incidența legii, deși ar merita să li se confiște averile în totalitate și să facă ani sau zeci de ani grei de pușcărie pentru faptele cumplite pe care le au comis. Amintim aici palatul lui Liviu Dragnea, însușirea total ilegală a insulei Belina de către același Liviu Dragnea printr-un lanț de abuzuri grave realizate de Guvernul României, Consiliul Județean Teleorman, firma Teldrum, și numitul Dragnea Liviu, afacerile extrem de bizare din Brazilia ce de altfel și sunt anchetate de autoritățile de acolo, afacerile de asemenea foarte bizare ale Teldrum în Orientul mijlociu, ce este singura firmă de construcții autorizată din Europa pentru a reconstrui obiectivele majore distruse în Siria sau alte țări ce au fost bombardate „împotriva terorismului” la ordinul lui Benjamin Netanyahu ce are relații foarte strânsă tocmai cu Liviu Dragnea, patronul din umbră al Teldrum.

Exemplele sunt nenumărate: Dar Șova, Ponta și afacerea Hidroelectrica, Darius Vâlcov, consilierul personal al prim-ministrului ce a fost condamnat în primă instanță pentru corupție și foloase necuvenite, ce a fost prins în flagrant delict cu tablouri în pereții casei și 3 lingouri de aur în seif și care nu au putut fi justificate și totuși își trâmbițează „nevinovăția”…

Toate acestea și multe altele asemănătoare ale baronilor locali, primarilor, consilierilor județeni, consultanților, oamenilor de afaceri, parlamentarilor, ba uneori chiar a miniștrilor din guvern înțelegem că pun o presiune uriașă pe justiție și dau astfel de campanii nemaivăzute împotriva statului de drept, cum ar fi ordonanța 13, modificarea ultrarapidă și batjocoritoare față de amendamentele opoziției, a codurilor penale și de procedură penală, modificarea Codului administrativ, iar mai nou ordonanța de urgență pe care vrea să o propună coadă de topor Tudorel Toader, ce -vezi doamne- ar vrea să aducă o revizuire în cazurile în care au fost făcute pronunțări definitive în dosare soldate cu condamnări pe baza unor interceptări SRI, în urmă protocoalelor dintre SRI și alte instituții publice.

Dincolo de faptul că , cel mai probabilm un astfel de demers este neconstituțional, ea arl necesita desigur o analiză AMPLĂ din partea tuturor factorilor implicați, în primul rând din partea judecătorilor, procurorilor, CSM, dar și din partea politicienilor din parlament în ansamblul lor și chiar și a societății civile. Este în fapt aceeași tentativă de lovitură dictatorială manifestată de cei câțiva care s-au aciuiat la conducerea statului român în ultimii ani.

Experimentul pseudo – DEMOCRAȚIEI

Altceva vrem însă să remarcăm aici. Faptul că acestor uzurpatori și impertinenți așa-ziși „oameni politici” li se permite să își facă mendrele și să își ducă astfel de proiecte la bun sfârșit în interiorul statului pseudo – democratic român, atât din partea instituțiilor abilitate de a supraveghea separarea puterilor în stat cat și de către statele cu care avem relații strânse din întreaga lume, arată că aici este vorba de mult mai mult decât o simplă tentativă de a scăpa de dosare penale și de condamnare a câtorva politicieni și afaceriști în fond mărunți la scară mondială.

Mult mai probabil aici avem de-a face cu experimentul statului pseudo – democratic, ca formă de guvernământ semi-totalitar, pentru ca cei care organizează acest experiment sociopolitic la scară statală să poată trage concluziile ce se impun pentru ei referitoare la inerția reacției sociale, la fermitatea protestelor împotriva nedreptăților, la durata și continuitatea în timp a protestelor, la inventivitatea protestatarilor, la coeziunea oferită de spiritul civic, etc.

Toate acestea ne fac să concluzionăm că afirmația șefului de stat major al armatei române, generalul de corp Mircea Chelaru din 27 octombrie 2000 este corectă: „Există voci și atitudini răuvoitoare la adresa statului român, suficiente semnale prin care se devalizează autoritatea și legitimitatea statului român în diferitele sale reprezentări, ca autoritate în zona unor teritorii, de incălcare a legilor. Uitați-vă ce se întâmplă cu modul de interpretare a transferului proprietății pădurilor, cum se pune problema învățământului, a autonomizărilor sau a guvernărilor locale!”

În urma acestei conferințe de prsă i s-a cerut demisia, pe care a și înaintat-o în 31 octombrie 2000.

Este așadar vizibil că în realitate nu avem de a face, în imensa majoritate a cazurilor – dacă nu cumva în toate – cu state democratice, fie ele capitaliste sau nu, nu avem de a face cu democrații, ci cu state unde se experimentează PSEUDO-DEMOCRAȚIA, societăți în care arhitecții acestei monstruozități de organizare socială mint de îngheață apele, manipulează, fură, corup, ucid fără scrupule pe cei ce le stau în cale. Piramidal, sub aceștia sunt diferite niveluri de manipulare și de minciună, printre aceștia, dar și marea majoritate a maselor fiind oameni onorabili, cu demnitate, care sunt mai mult sau mai puțin forțați de acest angrenaj statal să facă diferite compromisuri.

Desigur, alternativa statului socialist / comunist este și mai rea, am trăit-o, o știm, totalitarismul este și mai despotic, libertatea de opinie este mult mai mult înăbușită, corupția e încastrată în aparatul de stat ca parte a structurii de rezistență a rdigiciului, iar minciuna și manipularea sunt parte chiar a politicii de partid (unic!) și de stat. Devine evident că și acest sistem de organizare este tot un experiment politico – social.

De aici rezultă concluzia interesantă: situația ultimelor două secole și situația prezentă este parte a unui ansamblu ramificat de experimente socio – politice ce pregătesc, cel mai probabil, așa-zisa Nouă Ordine Mondială. Ideea este că toate acestea se pot proiecta și înfăptui doar atâta timp cât masele largi de oameni sunt prostote, manipulate, păcălite și trse pe sfoară din ou și din nou. Toate acestea au loc doar atâta timp cât masele mari de oameni dorm, metaforic vorbind.

Și acum adevărul șocant! Nu suntem nici pe deprte nici primii, nici ultimii care (re)descoperim toate acestea! La fel au descoperit și înaintașii noștrii! Iată de ce imnul național al statului român este:
„DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.