Nebunia New World Order

0
52

Mulți extremiști au participat la acest proiect megalomanic și totalitar. E ca o boală gravă ce a molipsit pe aproape toți superputernicii conducători ai lumii. Este profund semnificativ că această idee ce caracterizează genocidul populației umane de pe Pământ din toate timpurile, a apărut în toate statele de pe glob. Regăsim această expresie: „New world Order” sau „Novus Ordum Seculorum” de la înscrisurile pe bancnota de un dolar, la discursurile ținute de marii lideri ai lumii pe întreg pământul.

Cel mai mult clarifică această imagine de ansamblu (Big Picture) a proiectului New World Order chiar un puternic fost membru al grupărilor Iluminați și a francmasoneriei, care a ajuns la cele mai avansate grade în aceste structuri, astfel încât să poată să înțeleagă ce se petrece de fapt în interiorul acestor organizații subversive și satanice. Singurul motiv pentru care Leo Zagami nu a fost imediat asasinat după demascarea planurilor ascunse, a fost că este membru al familiei regale din Sicilia. Chiar și așa a avut parte de multe atacuri, atât politice și financiare, cât și oculte. Merită ascultat cu atenție ce are de spus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here